luni, 23 septembrie 2013

Caracteristicile saltelelor


        O saltea scumpa sau o saltea mare sau groasa, nu inseamna intotdeauna ca acea saltea este si buna. De cele mai multe ori, mai multi factori ajuta la decizia de a lua o saltea de un anumit tip iar acest lucru este scos in evidenta si de diferenta de gusturi cand vine vorba de o saltea.

         Majoritatea saltelelor au un anumit miros atunci cand sunt scoate din plasticul in care acestea sunt livrate, de aceea este indicat sa lasati salteaua "sa respire" pentru 24 de ore de la achizitia acesteia ca sa nu aveti surprize urat mirositoare in timpul folosirii. Saltelele din spuma cu memorie emana un miros insuportabil daca nu este lasata sa se aeriseasca cel putin 24 de ore, acesta fiind si unul din dezavantajele majore ale acestei saltele.

      Toti producatorii de saltele recomanda rasucirea acestora luna de luna in primele 3 luni iar apoi odata la 3 luni, iar pentru ca intoarcerea sa fie facuta mai usor, aveti nevoie de manere. Aceste manere de obicei sunt facute din acelasi material din care este facuta si suprafata care acopera salteaua, iar lipsa lor poate inseamna un punct slab al acesteia.

        Saltelele care sunt confectionate din spuma in combinatie cu arcuri, de obicei sunt acoperite cu un pad pe deasupra si dedesuptul arcurilor, insa nu va lasati pacaliti de saltelele care prezinta mai multe straturi pentru ca suportul arcurilor este destul de importanta. Cele mai bune optiuni sunt cele confectionate in intregime din respectiva spuma cu memorie, sau chiar si din latex natural.

       Un alt aspect important se refera la husele care vin pe saltea, in loc de cearsafuri. Este important ca aceste huse sa pot fi spalate, altfel riscati ca dupa cateva utilizari sa nu le mai puteti folosi pe salteaua dvs. Nu este bine sa renuntati de tot la aceste huse deoarece riscati sa va inbolnaviti din cauza depunerilor in urma folosirii excesive fara spalare.

       Pana la urma cele mai bune saltele sunt cele care vi se potrivesc dvs. cel mai bine. Gusturile persoanelor difera iar efectul saltelelor la fel, insa daca testati salteaua dorita undeva in jur de 15-20 de minute inainte de va decide, cu siguranta o sa va dati seama daca vi se potriveste sau nu.



duminică, 22 septembrie 2013

Beneficiile unei saltele ortopedice

          Odata cu inaintarea in varsta, ne castigam dreptul de a avea parte de un confort in plus in viata noastra. Luand in considerare ca o treime din timpul nostru il petrecem in pat, investind intr-o saltea de calitate este un pret mic pe care il platim pentru un confort mare. Si daca mai alegeti si un brand de calitate, cu atat mai multumit veti fi. Din pacate, nu toti producatorii de saltele ortopedice sunt buni. Unii produc saltele ieftine care nu rezista destul de mult sau care nu respecta necesitatile unei saltele ortopedice.

Beneficiile majore oferite de o saltea ortopedica
         Beneficiile unei astfel de saltele au depasit cu mult stadiul de prevenira durerilor de spate, cu toate ca asta este scopul lor cel mai important, acestea sunt benefice pentru mai multe probleme. Din punct de vedere al design-ului, aceste saltele sunt facute sa ofere un suport in plus pentru intregul corp, dar in special, sunt facute sa va scape de acele dureri minore care pot aparea in zona spatelui.
Oricare ar fi obiceiurile dvs. de dormit, sau marimea dvs. o saltea ortopedica buna va raspunde la miscarile dvs, si va amortiza corpul indiferent de greutatea si marimea acestuia, si se va asigura ca gatul, sira spinarii si umerii sunt aliniate perfect in timpul somnului, pentru a prevenii aparitia altor dureri nedorite in aceste zone sensibile.

De ce umplutura saltelelor fac diferenta?
         Fie ca alegeti o salteaza care contine spuma cu memorie, fie ca alegeti una cu arcuri, calitatea acestor saltele se vede prin cat de odihnit sau cat de obosit va simtiti dimineata. Saltele de inalta calitate vor prevenii incalzirea corpului peste masura si va v-a tine departe de umiditate. Acest lucru inseamna ca simtiti mai rar nevoia de a va intoarce in timpul somnului ceea ce este bine pentru spatele dvs. intrucat aceste probleme care pot aparea peste noapte si va pot face sa va intoarceti, nu fac bine spatelui, sau gatului dvs.
Saltelele care contin spuma cu memorie, au devenit celebre datorita abilitatii de a reactiona la presiunea exercitata de corpul dvs. si capabilitatea de a se mula in functie de forma copului dvs. Avand o tehnologie noua la baza, aceste saltele pot fi mai costisitoare, dar in final, punand sanatatea pe primul loc, o a vedeti ca acei bani pe care ii dati in plus fac diferenta.

Ce marime este buna?
        Saltelele ortopedice sunt in marimi standard, insa, daca sunteti obisnuit cu o saltea dubla, puteti investi intr-o saltea de tip "king size" sau "super king size", acestea fiind foarte mari ca si marime, care va dau mai mult spatiu dvs. si partenerului dvs. Unele saltele mai ieftine, nu ofera un suport foarte bun la marginile acestora, insa sistemele saltelelor mai avansate si probabil ca si mai scumpe, va ofera intreaga suprafata a acestora si chiar si marginile.
Un somn bun va poate asigura sanatatea corpului pe termen lung, asa ca nu ezitati sa folositi saltelele ortopedice de calitate, produse de firme consacrate in acest domeniu. Calitatea face diferenta.


luni, 16 septembrie 2013

Cele mai comercializate tipuri de saltele din tara noastra

           Un concept revoluţionar este considerat a fi de către specialiştii în saltele, salteaua poket spring. Aceasta oferă un suport perfect pentru persoanele care împart acelaşi pat, întrucât diferenţele de greutate nu contează, altfel spus, mişcările unei persoane nu influenţează poziţia celeilalte. Explicaţia constă în faptul că arcurile sunt create în mod individual şi impachetate în buzunare proprii („poket spring”), acest lucru permiţându-le să se mişte în mod individual.
            O altă variantă a unui somn relaxant o constituie cumpărarea de saltele ortopedice, care va îmbunătăţi considerabil şi starea de sănătate a utilizatorului. Folosind o saltea ortopedică de calitate, vă asiguraţi un somn reconfortant şi evitaţi durerile de spate şi durerile musculare, probleme cu care se confruntă milioane de oameni pentru că nu au cumpărat o saltea ortopedică de pat!

            Şi dacă primele două opţiuni nu v-au convins în totalitate, vă rămâne posibilitatea de a achiziţiona o saltea memory foam, această tehnică modernă care este, în fapt, o spumă poliuretanică cu memorie îmbunătăţită care determină creşterea vâscozităţii şi a densităţii sale. Salteaua se va mula pe forma corpului utilizatorului în doar câteva minute de la contact, iar după ce presiunea este eliminată, va reveni la forma iniţială! Utilizate iniţial în centrele medicale, saltelele memory foam au devenit treptat accesibile publicului larg, acesta putându-se bucura de toate beneficiile sale, dintre care pot fi enumerate şi: înlăturarea durerilor pe termen lung, a durerilor de spate, faptul că nu păstrează mirosurile neplăcută (pentru că are o structură celulară deschisă, ce permite aerului să circule), ş.a.!

vineri, 13 septembrie 2013

Saltea Super Ortopedica SALTEX - Review

          Salteaua Superortopedica Saltex este un model de saltea clasica, tip relaxa. Are o inaltime de 20 cm fiind acoperita cu o husa nedetasabila, matlasata in totalitate.
         Ceea ce o diferentiaza fata de celelalte modele de saltele din gama sa, este calitatea materialelor din care aceasta saltea este realizata. In primul rand este vorba de calitatea arcurilor Bonell, arcuri din otel carbon, foarte apreciate in industria saltelelor. In al doilea rand, calitatea stratelor de poliuretan dintre randurile de arcuri  si a straturilor ce acopera aceste randuri de arcuri. Acestea au o densitate ridicata ce asigura o fixare mai buna a componentelor interne ale saltelei si contribuie intr-o proportie foarte mare la pastrarea neschimbata in timp a formei initiale a saltelei. Pe langa aceste componente, acest model de saltea superortopedica mai are in componenta sa straturi de pasla, T.N.T. si vatelina.
Duritatea acestui model de saltea este medie, putand fi acceptata cu usurinta de orice persoana.

       
Din punct de vedere al pretului, acesta este unul destul de scazut deoarece s-a incercat sa se obtina un raport calitate- pret cat mai bun. Pretul pentru o saltea de o persoana (90x200 cm) ajunge undeva la valoarea de 240 lei – 280 lei iar cel pentru o saltea dubla (160x200 cm) undeva intre 370 – 400 lei.

joi, 12 septembrie 2013

Cum curatam corect o saltea de pat?

             Curatarea periodica a saltelei este o activitate absolut necesara. Aceasta activitate asigura un loc curat si sanatos in perioada in care noi dormim; si tinand cont de faptul ca o treime din viata o petrecem dormind, consider ca asigurarea saltelei curate este unul dintre primele lucruri de care trebuie sa tinem cont daca intr-adevar dorim sa locuim intr-un mediu sanatos.
           Procesul de curatare al unei saltele de pat este unul destul de amplu ce se caracterizeaza prin urmatoarele etape:
1.       Indepartarea saltelei din cadrul patului
2.       Aspirarea saltelei. Aceasta activitate se poate realiza atat cu aspiratoare cu functii speciale pentru saltele cat si cu cele obisnuite
3.       Se creeaza o substanta realizata din detergent  lichid in amestec cu apa. Cu un un burete inmuiat usor in aceasta solutie se sterge salteaua pe toate partile. In locurile unde apar pete de murdarie, trebuie sa apasati mai tare cu buretele si acesta sa fie ceva mai bine imbibat.
4.       Asezarea saltelei in pozitie verticala pentru a se usca
5.       Inainte de a fi asezata inapoi in cadrul patului, se mai aspira inca o data pentru eliminarea tuturor bacteriilor


          Intregul proces de curatare, prezentat mai sus dureaza aproximativ 30 – 40 minute si se recomanda a se repeta la fiecare 30 zile.

miercuri, 11 septembrie 2013

Eliminati durerile de spate cu ajutorul saltelelor ortopedice


           Numarul de factori care contribuie la aparitia durerilor de spate este destul de mare, cauzele variind de la sedentarism, stat prea mult la birou, dereglari hormonale si pana la leziuni in muschi sau in neuronii motori. De cele mai multe ori, durerile apar in zona inferioara a spatelui si sunt cauzate de statul prea mult la birou si de sedentarism.

            Practic, muschii se atrofiaza, iar lipsa tonusului muscular favorizeaza deplasarea vertebrelor precum si aparitia durerilor. Sigur, cel putin in cazul barbatilor, o cauza mai poate fi si conversia testosteronului in estrogen, insa cazurile acestea sunt rare, iar in plus, senzatia resimtita nu e de durere, ci mai degraba de pompare intensa (cu sange) in muschi.

            Medicii specializati in ortopedie recomanda tuturor pacientilor care acuza dureri de spate sa-si inlocuiasca salteaua de pe patul pe care se odihnesc cu una ortopedica. O saltea ortopedica cu straturi multiple nu numai ca inlatura durerile de spate fara aport medicamentos, dar pe deasupra, previne deplasarea cervicala si ofera un somn linistit si foarte confortabil. In plus, spre deosebire de saltele umplute cu pene sau cele cu arcuri, ele distribuie direct proportional toata greutatea corpului fara a crea puncte de presiune si neutralizeaza energia miscarilor din timpul somnului. Practic, daca doi oameni impart un pat, chiar daca unul dintre ei are un somn agitat, celalalt nu va fi afectat si nici nu va simti de miscarile partenerului.



            In ceea ce priveste preturile, ele sunt destul de accesibile. Piata saltelelor ortopedice este extrem de competitiva, ceea ce nu se traduce decat prin faptul ca preturile sunt pe zi ce trece mai mici, asta pe masura ce tot mai multe companii producatoare de saltele incearca sa-si faca simtita prezenta pe piata. 

marți, 10 septembrie 2013

Sfaturi pentru ingrijirea saltelei tale

            Ca si alte lucruri din viata noastra si salteaua din dormitorul nostru, pe care ne petrecem o treime din fiecare zi trebuie ingrijita cu foarte mare atentie. Acest lucru este necesar pe de o parte pentru prelungiurea duratei de viata a saltelei si  pe de alta parte pentru a asigura un mediu curat in timpul somnului.

Cele mai importante instructiuni de ingrijire sunt:

1.      Se interzice indoirea saltelei. Prin indoirea acesteia se pot rupe anumite componente interne ale acesteia;
2.      Rasucirea periodica a saltelei astfel incat aceasta sa fie aerisita pe ambele parti. Se recomanda 3-4 astfel de rasuciri pe an;
3.      Interzicerea copiilor de a sarii pe saltea. Chiar daca ofera multa bucurie copilului dumneavoastra,  acest lucru poate deteriora iremediabil salteaua;
4.      Aspirarea periodica a saltelei atat pentru igienizarea acesteia cat si pentru eliminarea umezelei din interiorul saltelei;
5.      Asezati salteaua pe un suport cu lamele (somiera). Astfel se asigura o aerisire pe partea inferioara a saltelei si se evita aparitia mucegaiului si a bacteriilor;
6.      Aplicarea peste saltea a unei protectii pentru saltea realizata din bumbac;
7.      Aerisirea periodica a camerei in care este asezata salteau;
8.      Se interzice curatarea saltelei cu substante lichide de orice fel.


       In concluzie, daca vrem sa dormim corect si sanatos, aceste sfaturi sunt binevenite pentru fiecare dintre noi 

luni, 9 septembrie 2013

Memory Foam Profilat H26 - o saltea cu memory foam ''din plin'' !

         In cazul in care nu va mai plac clasicele saltele cu arcuri si doriti sa incercati o saltea din spuma poliuretanica, va recomand sa probati salteaua Memory Foam Profilat h26 fabricata de cei de la Previ.
         Pe langa baza saltelei, ce este formata dintr-un strat de spuma poliuretanica de inalta densitate cu inaltimea de 18 cm, acest model de saltea are in componenta sa un strat foarte inalt (9 cm) de spuma memory foam. Aceast ultim strat este realizat din spuma visco –elastica ce are proprietatea de a lua forma corpului dumneavoastra.  Datorita stratului foarte gros de memory foam, aceasta saltea ofera un confort deosebit pe intreaga perioada de utilizare asigurand totodata un somn odihnitor si o buna circulatie a sangelui.
          Mai mult decat atat, ergonimia  excelenta a saltelei este asigurata de 7 zone de automodelare diferite. Acestea permit distribuirea uniforma  a greutatii corpului pe intreaga suprafata a saltelei mentinand  astfel o pozitie corecta a coloanei vertebrale.
         In exterior, cele doua straturi de spuma sunt acoperite cu o husa detasabila cu tesatura Argentum+. Aceasta este tratata antibacterian si antialergic si permite spalarea la o temperatura de 60 de grade.


joi, 5 septembrie 2013

Saltele Pocket Spring - experienta la cumparaturi

         In urma cu aproximativ  3 luni de zile am hotarat impreuna cu sotia mea  ca salteaua pe care dormim  trebuie schimbata . Am inceput sa cautam pe internet informatii despre  tipuri de saltele,  componenta acestora, preturi  etc.  Tinand cont ca sotia mea isi dorea o saltea ceva mai moale decat salteaua pe care o aveam la momentul respectiv si analizand oferta de saltele existenta pe piata autohtona, am decis ca cea mai buna saltea pentru noi ar fi o saltea cu arcuri impachetate individual (Pocket –Spring). Citisem  pe internet foarte multe descrieri si comentarii desprea acest tip de saltea dar personal eram putin cam sceptic in privinta ei.
         In cele din urma am dat comanda pe internet, si am primt salteaua acasa in cateva zile.  Dupa ce am pus salteaua pe pat si m-am intins pe ea, mi-am schimbat total parerea desprea acest tip de saltele ‘’pocket spring’’. Este intr-adevar o saltea foarte confortabila, in care cu siguranta te poti odihni dupa o zi de munca. Chiar si functionalitatea acelor arcuri independente este reala: daca stau intins pe saltea iar sotia mea se aseaza sau ridica de pe aceasta, nu simt absolut nimic.

          Din partea mea cei care au inventat acest tip de saltea, cu arcuri impachetate individual, au toate laudele; au realizat o saltea de nota 10!